RAP-MANIA CUCERESTE ROMANIA: R.A.C.L.A.

Interviu R.A.C.L.A., realizat de Gabi Gomboş. Articolul a fost publicat în numărul 12 al revistei „Liceenii – revista generaţiei ignorate”, apărut în mai 1997.

RAP-MANIA CUCEREŞTE ROMÂNIA: R.A.C.L.A.

Considerat în urmă cu doi-trei ani doar o curiozitate autohtonă sau cel mult o extravaganţă preluată din lumea negrilor americani, curentul rap a pătruns cu impertinenţa noilor născuţi în undergroundul autohton, sfidând orice încercare de concurenţă, miştocărind autorităţile şi impresionând un public ce pentru orice părea pregătit, numai pentru o nouă formă de manifestare hip-hop, nu. Rap-ul naţional s-a impus rapid datorită unor concerte entuziasmanante, dar mai ales datorită ambiţiei manifestate de câţiva fani veritabili ai curentului, care au încurajat frenetic primele tentative locale. Cartierul bucureştean Pantelimon a devenit un adevărat centru muzical al mişcării, în timp ce vecinii din Colentina tind să se trezească la viaţă. Trupe din toată ţara înregistrează demo-uri şi negative. Ni se solicită chiar un clasament de profil, pe care nu vom întârzia să-l publicăm atunci când vom dispune de numărul minim de casete editate. Iar dacă vi se pare că titlul acestui material este exagerat, atunci notaţi că R.A.C.L.A. şi B.U.G. Mafia au vândut din casetele lor zeci de mii de exemplare, performanţe rareori egalate de interpreţii de pop-rock. Cine ar fi putut deschide mai bine acest serial de interviuri şi ştiri decât R.A.C.L.A., trupa bucureşteană care a editat primul album de hip-hop naţional, care prin hitul „Hip Hip Ura” a scurtcircuitat morala „standardului” de interpretare românească. În fine, grupul care a editat recent „Cei care te calcă pe cap”, un album care va provoca probabil destule valuri în lumea muzicală naţională.

Haideţi să facem cunoştinţă. Cine sunt cei din R.A.C.L.A., cât de „normali” sunt ca oameni şi cum se descriu în raport cu o societate care-i consideră, uneori, deviaţi?

K.R.A.S.H.: Eu sunt K.R.A.S.H., iar iniţialele mi le-am ales de la sloganul Kreative Rappa Against Sum Hustlaz, care s-ar traduce prin „rapperi creativi împotriva unor gunoaie”. Mi se mai spune Rimaru (de la… rimele pe care le comit) sau „Cauciuc”. Am 26 de ani, sunt Balanţă ca zodie şi absolvent de A.S.E. Îmi plac gagicile care „stau” şi le-o promit celor care n-o fac, ascult casete audio porno… Sunt un observator al realităţii, dar când aceasta deviază de la normal, mă transform într-o talpă care te calcă pe cap. Este un concept hip-hop de a lua atitudine.

Demo: Sunt Demo zis „Clonatu”, am 25 de ani, Berbec, şi-am absolvit TCM-ul Politehnicii bucureştene. Îmi plac „umectatele” cu libidou năpraznic, dar sunt alergic la oameni. Consider că societatea se împarte în muşamalizatori şi Aproape Demo Nizaţi (A.D.N.) şi mă consider un observator din partea ireală a oglinzii. Credinţa mea e simplă: priveşte-te-n oglindă şi vei vedea o faţă obosită din spatele unor ochelari plini de praf, dar din oglindă nu te va privi figura ta. Fii conştient că întotdeauna, în spatele oglinzii, cineva este cu ochii pe tine…

S-a vorbit deja despre conceptul hip-hop. Există vreo diferenţă între hip-hop şi rap?

Demo: Hip-Hop este o cultură care are mai multe forme de exprimare: moda formată din ţoale largi, bermude, blugi tăiaţi, şepci întoarse, tricouri, etc. Este una dintre ele. Urmează aşa-zisa artă graffiti – desenele şi picturile realizate pe ziduri, cu diverse mijloace, inclusiv spray-uri colorate. Rap-ul este completarea muzicală a curentului, iar dansul care-l însoţeşte este break-dance, plecat din muzica neagră a deceniului trecut.

Vorbeşte-mi pe scurt despre istoria rap-ului şi despre principalele sale ramuri de dezvoltare.

K.R.A.S.H.: Legenda vorbeşte despre un uriaş dicţionar de rime realizat în închisoare şi care a fost furat, a dispărut mai mulţi ani şi care apoi a apărut misterios în mâinile unui disk-jockey de culoare. Acesta, pentru a da mai multă culoare emisiunilor sale, îl cita la întâmplare pe fondul câtorva din piesele pe care le prezenta. Chiar dacă rap-ul poate fi anticipat de câteva înregistrări firave de la mijlocul anilor ’70, el a apărut într-o formă primitivă un deceniu mai târziu, fiind în acel stadiu definit de-o simplă înşiruire de rime. Forma sa de maturizare caracterizează Coasta de Est (şi-n special cartierul new-yorkez Bronx) la graniţa deceniilor nouă şi zece.

Demo: Importat de către locuitorii din West Coast, a căpătat o nouă formă de exprimare, cea cunoscută azi sub numele de Gangsta Rap: subiectele sunt inspirate de lumea interlopă şi de refuzul de a te supune orbeşte autorităţilor. Este, dacă vreţi, partea comercială a rap-ului, având ca exponenţi de bază pe Ice T, Snoop „Doggy” Dogg şi, la noi, pe comentaţii B.U.G. Mafia. În acelaşi timp, pe East Coast rap-ul a devenit mai pretenţios, a încorporat esenţe şi simboluri, a devenit din ce în ce mai violent (ramura Hardcore), dar şi mai diversificat în exprimare, prin subramuri ca Jazz-Rap sau Daisy Age.

Şi uite-aşa ajunge la hip-hop-ul autohton, care trebuie să aibă şi el scurta sa poveste. Din postura voastră de pionieri ai stilului rap, vă solicit o sumară biografie, bineînţeles raportată la evenimentele majore care i-au punctat dezvoltarea.

K.R.A.S.H.: Cred că totul a început prin 1993, când la Nova 22 – un post de radio acum desfiinţat – a început să fie difuzată emisiunea „Hip-Hop Radio Show”. Într-una din seri, s-a difuzat un negativ, propunându-se mediatizarea celor care vor reuşi să lege cel mai bine propriile versuri de linia melodică. Premiul a fost câştigat de Vorbire Directă – cel dintâi grup românesc de rap difuzat la radio. La rândul nostru, am compus o piesă pe acel negativ: este vorba de „Probleme majore”, titlu ce va figura pe primul nostru album.

Demo: În aprilie 1994, Francisc Rebelu’ (de la Panterele Negre) – unul din fondatorii mişcării rap autohtone – a organizat în căminul B 2 din Grozăveşti primul concurs rap autohton. Cele mai multe premii au fost câştigate de Black Star (din Franţa) şi de Vorbire Directă, dar ultimii s-au destrămat puţin timp după aceea. Am apărut şi noi, dar şi alte formaţii de rap, care astăzi nu mai există.

K.R.A.S.H.: În următoarele luni au fost organizate în discoteca Calise alte 3 concerte rap, din păcate prea puţin mediatizate. Aici am avut plăcerea de a apărea alături de trupe noi, precum M&G, Da Hood Justice, Puterea Cuvântului, Klansmen, Cimitirul Bellu. Din păcate, după al treilea concert, organizatorul (Francisc) s-a certat puternic cu toate trupele participante, nici una dintre ele nefiind până atunci plătită. Totul a pornit de la declaraţia lui Francisc: „trupele din România n-or să ajungă niciodată să cânte rap”. Chestia asta ne-a ambiţionat foarte tare, aşa că am decis – alături de ceilalţi tovarăşi de hip-hop – să ne descurcăm pe cont propriu. În iarna anului 1994/ 1995, noi, dar şi M&G, Paraziţii, Klansmen, am început să cântăm la diverse baluri ale bobocilor, alături de trupe consacrate, precum Iris, Holograf, Timpuri Noi, Compact. Chiar dacă în această etapă n-am rupt gura târgului, publicul din sfera rock-ului a luat cunoştinţă de existenţa noastră şi a rap-ului autohton. A fost o etapă importantă şi de acum încep să iasă pe piaţă primii producători de rap.

Partea a doua a interviului, numărul 13, iunie 1997

Care au fost următorii paşi făcuţi în promovarea rap-ului autohton?

Demo: Ideea promovării formaţiilor româneşti de rap a fost preluată de Adi Niculescu, pe atunci DJ la Radio Uniplus şi în prezent director al revistei Remix. El este cel care a avut ideea concertelor Rap Attack 1 şi 2, la care au debutat Paraziţii şi B.U.G. Mafia şi unde ne-am produs şi noi în faţa publicului, alături de trupe ca Delikt, K.G.B., Il-Egal, Memorialu’ Durerii, ş.a.

Revenind la istoria voastră, nu trebuie să omitem colaborarea cu vechiul meu amic Grişu, care, după câte ştiu, este responsabil de lansarea voastră pe primul album rap autohton. Cum s-au petrecut lucrurile?

K.R.A.S.H.: Dragoş ne-a văzut în Polivalentă, la un spectacol cu Ziua Adolescenţilor, a venit simplu la noi şi ne-a propus editarea primului material rap, de fapt, o casetă audio, dar cu durată de aproape o oră. Aceasta a fost înregistrată în Studioul Multimedia al Uniplus-ului, cu regretatul inginer de sunet Vali Andronescu.

Şi uite-aşa aţi intrat, vrând-nevrând, în istoria hip-hop-ului autohton. Ce satisfacţii – inclusiv materiale – aţi avut în urma acestei lansări neconvenţionale, direct pe trotuarul Universităţii bucureştene?

Demo: Oficial, am primit bani de la Grişu pe vreo 300-400 de casete, dar cum pe atunci nu exista legea copyright-ului, nici nu puteam avea pretenţii prea mari. Cert este faptul că peste tot unde am fost în ţară am văzut caseta piratată în stil mare. Estimăm că s-au vândut peste 20.000 de casete în ultimii doi ani, pentru care noi n-am primit nici măcar o bere…

K.R.A.S.H.: Cu toate acestea, nu suntem supăraţi pe nimeni în mod special şi asta datorită faptului că această piratizare masivă ne-a făcut cu adevărat cunoscuţi.

Să nu uităm că marele hit al albumului de debut este „Hip Hip Ura”, piesă care a provocat un amuzament general, dar care i-a şocat puternic pe puritani. Cum de v-a venit ideea unui astfel de titlu şi a unei adresări atât de directe?

Demo: La amintitul concert de la Polivalenta bucureşteană, parcă întreaga sală era împotriva noastră. Atât rockerii, cât şi punkerii beţi ne fluierau. Sub influenţa celor întâmplate, a doua zi, am compus, în circa 3 ore, „Hip Hip Ura”. A fost o piesă compusă la furie, dar nu împotriva grupurilor rock, punk, etc., ci împotriva fanilor de duzină. Să nu uităm că întotdeauna rockerii şi rapperii adevăraţi s-au înţeles foarte bine şi din această colaborare s-au născut în timp piese foarte interesante.

K.R.A.S.H.: Piesa a fost ascultată pentru prima dată la un bairam, chiar în seara zilei în care a fost înregistrată. Era o petrecere foarte selectă şi toţi cei care au ascultat-o atunci în premieră au rămas ţuţ. Atunci şi-au dat mulţi dintre ei seama că începe să se cânte şi altceva în România. Interesant e faptul că, deşi „Hip Hip Ura” a fost făcută ca un protest împotriva rockerilor, ea a prins cel mai mult la rockeri. De aici se naşte dilema noastră ulterioară: şi-a atins ea sau nu şi-a atins scopul? Şi pentru cine a fost făcută, de fapt?
 
Redactat de: Catalin Dumitrescu
Grafica: Daniel Radu