Rap Attack (Vox Pop Rock, aprilie 1995)
Un articol publicat în revista “Vox Pop Rock” (numărul apărut în aprilie 1995), în care se vorbeşte despre concertul Rap Attack, ce s-a desfăşurat pe 31 martie 1995, orele 18:00, în sala Teatrului “Ion Creangă”, în cadrul căruia au evoluat nume precum Black Underground (Doom, Klax 187), R.A.C.L.A. (K.R.A.S.H.-X, Big Demo, Sonar D.J.), Da Hood Justice (Mr. Justice, D.J. Destroy), Demonii (Drama, Dr. Pain), D.J. I.E.S., M&G (Mari, Co.G), Klansmen (Clik, Maniac Killer) Paraziţii (Tenie, B-I-P), Nicollo sau Memorialu’ Durerii (Ony, Tigaie).
Evenimentul a fost organizat de KBX Productions, revista “Remix” şi Teatrul “Ion Creangă”, de asemenea, Radio Uni-Plus şi Radio 2M+ având aport la acest spectacol prin sponsorizarea lui.
Vorbeam de rap şi el era la uşă! Pe data de 31 martie trecut, la Teatrul „Ion Creangă” din Piaţa Amzei, mulţimea de Băieţi Bucureşteni, zişi şi B-Boys, adunaţi în faţa intrării, aşteptau un eveniment neobişnuit pentru acest loc.
De departe, grupul nu se deosebea de cele din Paris, Hamburg sau New York dinaintea faimoaselor concerte rap. La fel de colorat vestimentar, aceleaşi atitudini, aceeaşi gravitate.
Doar că băieţii din Bucureşti sunt ceva mai deschişi la culoare, spre deosebire de dominanta „black” din New York sau Paris.
Înăuntru, forfoteala obişnuită. Mai neobişnuit pentru familiarii concertelor de acest gen fiind cadrul, care te obligă să stai în fotolii de catifea numerotate, să nu fumezi… Dar ce mai contează, când pe scenă vezi masa cu platina şi câteva microfoane… e O.K.
În locul panourilor grafitate, sistemul D. (de la descurcăreţi) a recurs la colaje de hârtii şi afişe… Oricum, condiţiile sunt bune. Publicitatea a avut impact. Sala e plină. Toate astea prin grija organizatorilor şi a sponsorilor temerari (Radio Uni-Plus, Radio 2M+).
Printre trupele prezente la atac, unele sunt cunoscute – R.A.C.L.A., M&G, alături de Black Underground, Klansmen, Da Hood Justice, Demonii, Paraziţii, Nicollo.
În prima linie sunt cei mai tineri din lot, Memorialu’ Durerii, format din doi elevi, mici de stat şi mari în gură, fără complexe şi cu dezinvoltură în stilul lorde rap adevărat.
După o demonstraţie în engleză, punctată cum se cuvine, de la un M.F. obligat (Black Underground), trecem la accente mai autohtone (mizeria, corupţia) pe un negativ sonor de apocalipsă. Se pot distinge unele influenţe de peste ocean. Şcoala hardcore şi-a pus amprenta puternic aici şi nu e de mirare. Temele majore ale genului, presărate cu ingrediente proprii şi tonuri macabre, vorbesc de alienare într-o lume în care răul e generalizat şi nimic nu mai e normal. Într-o societate în care doar banii au valoare, într-o lume de care pe care, unde somnul conştiinţei naşte nevroze şi paranoia.
Tema ghettoului nu e o exclusivitate americană. Ea e o realitate pretutindeni unde vieţi fără nici un rost sunt spulberate în sărăcie şi promiscuitate (Vanilla?).
Ghettoul sau mahalaua cu delincvenţa, violenţa, sună ca semnale de alarmă în avalanşa de cuvinte, scandate cu forţă în microfoane.
Toate cumulate fac din cuvinte bici, beat-urile sunt grele ca timpurile.
Rapul românesc şi-a acordat paşii şi pasul la confuzia generală şi organizată.
Nu lipseşte nici bucata jungle, background-ul dance improvizat de două vestale senzuale ca nişte picături bine venite într-o mişcare în care fetele sunt rare…
În plus, o notă de umor, un B-Boy anonim (am vrea să ştim şi noi cum îl cheamă), greu de ţinut în loc, jenant pe alocuri pentru unii, spirit hip-hop fără îndoială… scratch-uri, selecţii cu coloraturi space aduse în scenă de un D.J. pe nume I.E.S.
D.P.
Sursa: Victor Plastic
