Pagini de istorie HIP HOP CONNECTION (Vox Pop Rock numarul 12, aprilie 1994)

În acest articol, DJ Sleek povesteşte despre despărţirile (ori schimbările de componenţă de-a lungul timpului) pe care le-au suferit grupuri ca N.W.A., Boogie Down Productions, 3rd Bass, Brand Nubian, Eric B. & Rakim şi EPMD, carierele solo ale membrilor, eşecurile şi reuşitele lor. Articolul a fost publicat în revista Vox Pop Rock (numărul 12, aprilie 1994), rubrica HIP HOP CONNECTION.

Dacă data trecută v-am povestit cum s-au strâns rapperii noştri în Regie, azi o să vă spunem despre grupurile care se tot despart. În curând va deveni, probabil, chiar o modă.

Mai toată lumea cred că ştie cum s-a dus de râpă N.W.A., probabil primul grup de rap a cărui desfiinţare a stârnit critici serioase din partea presei.

Pe scurt, povestea a fost următoarea: Ice Cube, nemulţumit de atitudinea managerului şi a lui Eazy-E (aceştia trăgându-i în piept pe toţi, cum s-a dovedit mai târziu), o taie prin ’89, trânteşte vreo patru albume şi un E.P. şi devine unul dintre cei mai controversaţi (şi apreciaţi) rapperi.

Dre, sătul şi el, o întinde pe la sfârşitul lui ’91, sparge toate topurile şi încasările cu „The Chronic”, îl lansează pe Snoop „Doggy” Dogg, cu care mai încasează nişte milioane bune, devenind cel mai bogat rapper şi unul dintre cei mai căutaţi producători de rap. Ren se pare că alunecă şi el spre Death Row (casa de discuri a lui Dre), Eazy-E scoate un album pe care mai bine nu îl scotea… şi cam atât până acum.

Alt grup celebru prin veniri şi plecări masive de membri ar fi Boogie Down Productions. Dacă în ’87 erau doar doi – KRS-One şi Scott La Rock, după moartea lui Scott a început o adevărată vânzoleală. Prin ’89-’90 ajunseseră în trupă vreo şapte-opt oameni: KRS-One, D-Nice, Ms. Melodie (nevasta lui KRS-One), Harmony (sora lui Melodie), Jamal-Ski, Willie D, Kenny Parker (fratele lui KRS) şi D-Square. În orice caz, ăştia ar fi cei mai importanţi. În ’90, însă, D-Nice optează pentru o carieră solo, Jamal-Ski la fel, KRS divorţează de Ms. Melodie, care pleacă împreună cu sora sa şi rămân doar KRS cu Kenny şi Willie-D. Asta până în ’93, când KRS scoate un album de unul singur, fără a se certa cu ceilalţi. El declară că de la moartea lui Scott a fost mereu singur şi că în jurul lui n-au rămas decât cei interesaţi, care l-au urmat fără vreun interes anume.

De 3rd Bass s-a vorbit iarăşi mult, fiind considerat primul grup alb de rap „pur”. Asta până în ’91, când, după ce au scos două albume împreună, MC Serch se desparte de ceilalţi doi, Pete Nice şi Daddy Rich. Fiecare şi-a scos mai apoi câte un album: Serch – „Return Of The Product”, iar ceilalţi doi „Dust To Dust” – şi nici unul dintre ele n-a sunat la fel de bine ca cele scoase când erau împreună.

Şi dacă ar fi să-i luăm la rând, următorii ar fi cei de la Brand Nubian: Grand Puba, Derek X, Lord Jamar şi DJ Alamo. După ce au excitat pe toată lumea cu primul lor album, „All For One”, Grand Puba îl ia de mânuţă pe Alamo, se despart de ceilalţi doi şi scot singuri un album – „Reel To Reel”. Derek X îşi schimbă numele în Sadat X şi îl ia, la rândul lui, de aripioară pe Lord Jamar, îşi trag un DJ – Sincere – şi o pun şi ei de un disc: „In God We Trust”, cu care îl taie şi pe Puba şi închid şi gurile celor care prooroceau sfârşitul „nubienilor”.

Iată-ne ajunşi şi în ’93. Totul pare calm şi liniştit. Hip-Hop-ul e în plină floare. Toate-s bune şi frumoase. Şi deodată şocul! EPMD şi Eric B. & Rakim, privite ca grupurile bune de dat exemplu pentru longevitate, anunţă fiecare că s-a spart gaşca.

Cu Eric B. & Rakim treaba pare destul de simplă: după ce au anunţat oficial ruptura, Eric B. s-a dat la fund (deocamdată), iar Rakim a apărut într-un rol secundar în „Gunman”, a scos un single – „Heat It Up” şi se pare că şi albumul e pe drum. Ciudat e, însă, lipsa oricărei reacţii, atât din partea presei, cât şi din partea b-boy-lor.

Cu EPMD, însă, lucrurile se complică. În versiune scurtă. Povestea lor sună cam aşa:

• 4 albume – „Strictly Business” (1988), „Unfinished Business” (1989), „Business As Usual” (1991), „Business Never Personal” (1992) – toate devenite discuri de aur (vândute în peste 50.000 de exemplare);

• ’91-’92: formează Hit Squad-ul, cel mai reuşit „grup de grupuri”: EPMD, K-Solo, Das EFX, Redman;

• În 1992, totul se duce naibii: Parish îl învinuieşte pe Erick că i-a spart casa, iar acesta descoperă că n-are nici o acţiune din Shuma Management, compania lor de producţie. Urmare: Erick o taie în Atlanta, scoate un album la Def Jam – „No Pressure”, produce pentru Illegal, Run DMC, Boss, Shaquille O’Neal, Shadz Of Lingo, TLC, ABC, Redman, K-Solo, cumpără un magazin cu accesorii auto, în subsolul căruia se află „The Undergound” – studioul său de producţie şi îşi deschide un bar. Şi devine pentru East Coast cam ceea ce este Dr. Dre pentru West Coast.

Parish – mai subţire: împreună cu DJ Scratch înfiinţează PMD Records, unde şi produce noul album Das EFX şi alte două grupuri: Top Quality şi Knuckleheadz.

Aş putea să mai continui şi cu alte grupuri. Primul la care mă gândesc este Main Source, însă deja am acoperit spaţiul afectat rubricii şi, oricum, v-am bombardat cu destule date.

Aşa că, de acum încolo, în funcţie de întrebările, cerinţele sau curiozităţile voastre, eu voi relua, în timp, fiecare trupă în parte.

Cam atât pe azi.
Sleek

Redactat de: Catalin Dumitrescu
Sursa: Victor Plastich