“Clipa schimbarii” a cutremurat “biserica” rap (Recenzie)

Duminica 18 martie la Silver Church s-a desfasurat mult asteptatul concert de lansare Cedry2kClipa schimbarii.

Seara ce avea sa insemne ultimul concert solo in Capitala al lui Cedry2k a debutat inaintea orei 21:00. Mai exact, o parte din cei care aveau sa asiste la concert s-au aliniat la usa inca de dinainte ca portile Silver Church-ului sa se deschida. Pana la ora 23:00, se formase o coada si, printre cei aflati inca in afara clubului incepuse sa se puna problema capacitatii localului. Daca ar fi sa ma iau dupa statistici si zvonurile intarziatilor, la eveniment au fost 1.000 de oameni in club si alti 400 pe afara. Daca nu ar fi fost un alt show sustinut in trecut de Doc, acesta ar fi fost un concert cu un numar de public fara precedent.

Inca din timpul “incalzirii” cu Grigo la platante, publicul scanda, din cand in cand, numele lui Cedry2k. Cu ceva timp inainte de miezul noptii, Cedry2k a inceput cu “Bine ai venit in Sodoma, crede ca Toma/ Ca tre’ sa te sinucizi ca sa te acomodezi cu zona/ Si astea-s cam ultimele drumuri care duc la Roma/ Inainte sa-ntelegem maratona lui Mamona”. Acesta a fost debutul unui show care urma sa socheze prin sinceritate, sa tulbure prin versurile personale si sa schimbe gandiri intr-o singura seara. Dupa “Ultimul ceas”, “alchimistul veninului” a prezentat si solutia pe care o implica problema din albumul cu acelasi nume: “Alchimia luminii”. Desi piesele se ascultau in prima auditie, vibe-ul multimii a demonstrat ca versurile lui Cedry2k se asculta cu sufletul si ca rimele se completeaza de la sine atunci cand ele trec de pragul de “dume” si devin reflectari ale gandurilor fiecarui ascultator de rap prezent in club.

Dupa “Spre zero”, a urmat prima piesa veche, care a facut din “biserica argintie” un local cu o singura voce: “Introspectii”. Au urmat alte mostre de pe “Clipa schimbarii” care faceau publicul sa para un intreg, tulburat de versuri, afectat de aceleasi metafore si unit prin puterea vorbelor unui rapper vechi in bransa de 12 ani. Cedry2k nu a fost singur pe scena. Alaturi de el au urcat VD, Carbon si nu numai. CTC-ul s-a reunit pentru “Scandal” si “Ultima oara”, iar HAARP Cord, in formula Carbon Cedry2kDragonu au completat cu piese noi. Cei trei au anuntat si data lansarii vitorului album al lui Carbon: 20aprilie. Dragonu a dat si un freestyle care a explicat chiar si titlul celui mai recent material al sau, “Adio 47 omul vechi”.

 

 

La finalul concertului, emotionat de scandarile publicului, Cedryk a explicat motivele retragerii sale. Va lasam, mai jos, cu mesajul sau pentru admiratori, cei care asculta rap, dar si pentru oamenii care inteleg apelurile lui catre sufletele noastre, ce trebuie aparate si ascultate.

“Asta e ultimul mesaj pe care il mai transmit: fiti mai buni si imprastiati cat mai multa dragoste in jurul vostru. Asta e ultimul mesaj pe care mai sunt in stare sa il transmit. Si asta as vrea să reţineti din tot ce-am scris pana acum. Va multumesc. In general, nu trebuie sa va para rau cand un artist sau altul sau mai multi parasesc scena, nu inseamna ca a renuntat la nimic. N-o fac din cauza banilor, nu e nicio strategie. O fac pur şi simplu pentru ca nu cred ca am gasit cea mai buna metoda de a ajunge la inimile voastre. Si sunt dator. Muzica n-a valorat mai mult ca viata. Indiferent ce fel de muzica, viata conteaza mai mult ca orice. Inţelegeti? Anumite valori nu le pot înlocui cu muzica. Asta inseamna că fiecare trebuie sa ne urmam drumul nostru, indiferent de vointele celorlalti si indiferent de iluziile care ne prind pe parcurs. Nu ma las, frate, doar schimb arma. Multumesc că ati fost alături de mine, am reusit sa scot patru materiale datorita voua”.

Trezirea!